Skip to main content

Au trecut 125 de zile de când ne distrăm fără un guvern cu puteri depline. Un record postdecembrist pe care ar merita să-l marcăm cumva. Cu o plachetă sau cu o festivitate. Sau poate dăm niște medalii. Cum ar suna asta: „se acordă dlui ministru XYZ de la apărare pentru că ne apără țara fără mandat întreg”?

Dar mai interesant decât absența guvernului este sentimentul că nimănui nu-i pasă de asta. La început se vorbea despre criză politică. Apoi despre negocieri. După aceea au venit niște consultări. Au urmat alte negocieri. Alte scenarii, alte nume de premieri.

Timpul trece, țara merge. Prost, dar merge, oamenii se trezesc dimineața, merg la serviciu, copiii merg la școală. Jurnaliștii beau cafele și se ceartă cu opoziția.

Țara merge ca o mașină lăsată la vale, pe liber. Pentru că se mișcă, nu putem spune că stă.

Cine răspunde? Nimeni. E interimat

Există și avantaje într-o asemenea situație. Când ai un guvern cu puteri depline, poți să-l întrebi ce face. De ce face tot ce face? Dar când ai un guvern interimar, orice ai întreba, răspunsul e unul singur: atât poate pentru că e interimar.

Ce înseamnă interimar? Înseamnă că miniștrii sunt acolo, ministerele sunt deschise, secretarele răspund la telefon, mașinile oficiale circulă. Ei există. Se pare că e destul. Cum spuneam, ne-am obișnuit cu lipsa de direcție. Și cu lipsa de responsabilitate. Astea două merg mână în mână.

Ne distrăm bine!

În lipsă de ceva mai bun, ne distrăm bine, ca să îl parafrazez pe fostul președinte Traian Băsescu. Președintele (actual) așteaptă partidele. Partidele așteaptă negocierile. Negocierile așteaptă compromisul. Iar compromisul, probabil, așteaptă să vadă cine primește ce.

Poporul nu mai așteaptă nimic, dar cui îi pasă de popor? Poporul e prost, sărac, extremist, are tendințe „putiniste” dacă își arată nemulțumirea. Poporul nu pricepe că, decât deloc, e bine să ai guvern interimar.

Acum câțiva ani, patru luni de interimat – patru luni fără guvern cu puteri depline – ar fi fost o criză. Astăzi este o știre banală. Au trecut 125 de zile. De la 150 oprim numărătoarea, n-are rost să pierdem vremea!

Foto: pxhere.com

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply