Am semnat azi, 15 iulie, într-una din sălile Casei de Cultură din orașul Covasna, primul contract de finanțare al Asociației Culturale „Vasile Artenie”. Zi faină!
Când m-am întors în județul Covasna, după vreo 40 de ani de București, am înființat o asociație culturală. I-am dat numele tatălui meu, scriitor și jurnalist și un mare animator cultural al acestui județ. În vremea aceea veche comunistă, în care supraviețuirea cerea compromisuri, taică-meu a fost un om de cultură autentic. A contribuit la reinventarea Festivalului „Ciobănașul” de la Întorsura Buzăului, a creionat înființarea unui teatru în limba română, a adus pe scenă un dans popular vechi al femeilor din Dobârlău etc. A scris poezie, proză și teatru.
Am dat asociației culturale numele lui – Vasile Artenie. Cei care l-au cunoscut știu cum era, știu cât de valoros și, totodată, cât de fragil era.
Am scris un proiect de film documentar despre iertare și despre memorie.
Acum câțiva ani, Primăria din Sfântu Gheorghe a amplasat 15 „pietre de poticnire” în oraș. Mici monumente puse pe trotuar, ca niște pietre cubice, în memoria evreilor deportați în lagărele naziste.
Inițiativa acestui proiect i-a aparținut lui Kiss Jenő, fost director al Bibliotecii Județene, în numele Asociației „Mikes Kelemen”. L-a sprijinit consilierul local József Álmos Zoltán.
Plachetele din cupru (15×15 cm) marchează foste locuințe, ghetoul din mai 1944 și locul sinagogii demolate din oraș. Pe pietre sunt scrise nume de oameni deportați, date, nume de lagăre de concentrare naziste. Pietrele acestea sunt, iată, teme de gândire pentru prezent și avertismente pentru viitor.
Încă nu știu titlul filmului.
Știu că va avea 15 minute. Va fi filmat cu smartphone-uri și va avea subtitrare în maghiară și engleză. Și va fi despre memorie și iertare.
Am aplicat pentru finanțarea filmului de către Consiliul Județean Covasna. Și am obținut o parte din banii necesari producției. Le mulțumesc celor din comisia care a stabilit că proiectul Asociației Culturale „Vasile Artenie” merită sprijinit!
