Ilie Bolojan a tăiat cheltuieli, a crescut veniturile statului și a redus deficitul. După 15 luni de guvernare, este însă mult mai greu de văzut ce a construit în loc și, mai ales, încotro vrea să ducă economia și statul român.
România avea nevoie de o corecție bugetară. Cu un deficit de peste 9% din PIB în 2024, continuarea politicii de până atunci nu mai era posibilă. Din acest punct de vedere, Bolojan a avut dreptate: statul trebuia să cheltuiască mai puțin și să încaseze mai mult.
Dar după 15 luni putem pune o altă întrebare: a reformat Bolojan statul sau doar a administrat o criză bugetară?
Contribuabilul s-a reformat primul
Primele rezultate au apărut acolo unde statul putea acționa cel mai repede: asupra populației și firmelor. Au crescut taxe, TVA și accize, au dispărut facilități fiscale, au fost înghețate venituri și limitate cheltuieli. Deficitul a început să scadă.
Numai că ordinea operațiunilor spune ceva despre filosofia guvernării: contribuabilul a suportat ajustarea înainte ca statul să-și termine propria reformă. Chiar Bolojan spunea, la începutul lui 2026, că trebuie „mutată nota de plată” pe aparatul de stat. Numai că nota de plată ajunsese deja la cetățeni și companii.
Statul a început reforma cu portofelul contribuabilului. Era sertarul cel mai ușor de deschis.
S-au tăiat posturi. Dar unde este noul stat?
Reforma administrației există. Au fost reduse scheme de personal și instituțiile au fost obligate să-și restrângă cheltuielile. Programul de guvernare promitea însă mult mai mult: fuziuni, comasări, desființări de instituții și eliminarea suprapunerilor.
În vara lui 2026, Guvernul constata chiar el că termenele pentru reorganizarea sau desființarea unor instituții fuseseră depășite și că implementarea era neuniformă. Aici este diferența dintre reducere și reformă. Poți elimina zece posturi dintr-o instituție inutilă. Instituția rămâne tot inutilă.
Reforma administrativ-teritorială care n-a mai venit
Este poate cea mai surprinzătoare absență în cazul unui premier venit chiar din administrația locală. România are comune care nu-și pot acoperi din venituri proprii nici funcționarea și orașe care sunt orașe mai ales cu numele.
Te-ai fi așteptat ca tocmai Bolojan să vină cu un proiect: ce comasăm, ce descentralizăm, câte unități administrativ-teritoriale putem susține și cum trebuie să arate administrația locală peste zece ani.
Nu a existat un asemenea proiect. S-au redus posturi în interiorul aceleiași arhitecturi administrative. Altfel spus, am mai scos câteva scaune din cameră, dar pereții au rămas exact unde erau.
S-a făcut nițică economie. Dar nu s-a făcut nicio reformă administrativ-teritorială.
Companiile de stat: diagnosticul există, tratamentul întârzie
Guvernul a numit chiar un vicepremier pentru reforma companiilor de stat. AMEPIP a devenit mai activă, au fost analizate companii, pornite proceduri de selecție și introduși indicatori de performanță.
Este un început. Dar întrebările importante au rămas: ce companii trebuie să dețină statul? Pe care le listăm? Ce vindem? Ce închidem? Ce comasăm? Cu cât au scăzut pierderile?
Avem analize, proiecte-pilot și liste exploratorii. Nu prea avem decizii definitive. E bine că statul începe să-și inventarieze mobila. Dar nu este limpede ce casă vrea să construiască.
A încasa mai mult nu înseamnă a colecta mai bine
Veniturile fiscale au crescut. Dar o parte importantă a creșterii vine din taxe mai mari, modificarea TVA, eliminarea facilităților și schimbarea bazelor de impozitare. Dacă mărești o taxă și încasezi mai mult, ai crescut veniturile. Nu ai demonstrat că ANAF a devenit mai eficient.
Adevărata reformă se măsoară prin reducerea evaziunii, recuperarea marilor datorii și capacitatea statului de a colecta de la cei care astăzi nu plătesc. Este mult mai simplu să mai iei un leu de la contribuabilul pe care îl ai deja în baza de date decât să-l găsești pe cel care a reușit să stea în afara ei.
Unde este politica economică?
Aici se vede cel mai bine diferența dintre administratorul Bolojan și premierul Bolojan. Un administrator primește un buget dezechilibrat și încearcă să-l echilibreze. Taie cheltuieli, reduce personal, mărește venituri și cere disciplină.
Un premier face și altceva: spune unde vrea să ducă țara!…
Care sunt motoarele economiei românești pentru următorul deceniu? Ce facem cu industria, energia, productivitatea și deficitul comercial? Cum încurajăm capitalul românesc? Ce avantaj competitiv vrem să construim?
Nu am văzut încă aceste răspunsuri legate într-un proiect economic coerent. Bolojan a administrat criza. A redus deficitul și a început să pună ordine.
Dar România nu avea nevoie doar de un administrator. După 15 luni, evaluarea premierului Bolojan răspunde doar la întrebarea cât a tăiat? La întrebarea despre ce a construit nu avem un răspuns.
Foto: Guvern
