Trăiesc

De fiecare dată când ajung la Aeroportul Henri Coandă mă cuprinde un dor de ducă. Îmi plac aeroporturile. Spațiile sunt luminoase și neliniștite și mă fac să mă gândesc cât de aproape sunt orașele lumii. Și cât de aproape suntem unii de alții. Călători sau nu. Veseli sau nu. Sunt la Sosiri, o aștept pe mama unei prietene. Soțul ei a fost diagnosticat cu o boală grea. Femeia vine din Italia, muncește acolo. Prietena mea e la spital, cu tatăl ei, și-a luat liber de la serviciu, copiii, doi băieți în primii ani de școală sunt la o altă prietenă,…

Primăvara e încă la început. 1 Martie a colorat lumea noastră cu alb și cu roșu și cu mici figurine de sticlă sau sârmă. Dar marele oraș pare încă un conglomerat cenușiu, cu trafic înghesuit și oameni grăbiți. Pe măsură de treci de centru, praful străzii fărâmate de iarnă se confundă cu cenușiul blocurilor vechi din marginea Bucureștilor. Dintotdeauna mi s-a părut un oraș cenușiu. Agitat,e drept, dar cu prea puțină culoare. Și oamenii încă poartă veșminte groase, în culori întunecate. Din loc în loc, mai zărești o fustă scurtă, dar e încă devreme.   Mall-urile sunt pline. De parcă…

Perfect? Drumul spre ideal e pavat cu erori. Sunt blând când spun erori, sau sunt corect? Perfect înseamnă să nu greșești sau înseamnă ca suma erorilor la sfârșitul zilei să fie mai mică decât suma lucrurilor bune? Iar am folosit cuvântul „erori”. Mă gândesc la mine, desigur, și atunci sunt blând. Sau sunt egoist? Perfect cu înjurături O tipă mi-a tăiat calea la prima oră a dimineții. Un Ford Fiesta mic, alb, cu portierele inscripționate. A întors de pe un sens de mers pe altul, avea un copil în mașină și a oprit în fața unei școli. Am claxonat, enervat,…

Aștept un tramvai. Fulguie din nou peste București. E frig. Refugiul tramvaiului e acoperit cu o zăpadă lipicioasă, iar în tramvai sunt băltoace. Geamurile sunt murdare. Ușile se închid încet și scârțâie. Nu e aglomerat, scaunele sunt ocupate și doar câțiva călători în picioare. O lumină cenușiu-lăptoasă întregește tăcerea oamenilor. Doar în dreptul celei de-a treia uși, o doamnă în vârstă, măruntă și slabă, cu o haină de fâș albastră și o căciulă tinerească, neagră, trasă pe urechi vorbește la un telefon dintr-o generație foarte veche. Se potrivesc, doamna și telefonul. Aud câteva cuvinte. „L-am spălat, dar nu a vrut…

Am urcat în vechea cetate a orașului Zagreb. Străzi în pantă, înguste, case cu secole de istorie, caldarâm îngrijit. În unele zile port papion. Astăzi e una din zilele acelea... La Zagreb. Nu sunt singur, sunt cu prietenii mei croați, K. și M., și cu G., o colegă din București. Trecem prin singura poartă a cetății. În gangul porții, pe ziduri, epitafe de piatră pentru iubiri sfârșite. Pe partea cealaltă, înăuntrul cetății, pe zid, statuia unei fete spune drama unei Juliette, dar nu din Verona, ci de aici, din Zagreb. Puțin mai sus, la parterul unei case cu un cat se află…

La Chișinău, la prânz, am mâncat, pentru prima dată în viața mea, pelimeni. Un fel de colțunași cu brânza sau carne, fierți bine, peste care bucătarul a turnat un polonic de smântână. Nu e un restaurant clasic, e un "împinge-tava" mare, cu multe feluri de mâncare, plasat lângă mai multe clădiri de birouri și mall-uri din Chișinău. Internetul spune că e o mâncare rusească. Așa o fi, dar nu contează, e bună și caldă și ieftină. Sub doi dolari porția. Orice oaspete evaluează mâncarea (rusească, în acest caz) în monedă americană. Dolarul e valuta forte, așa că "traduc" în dolari…