Skip to main content

Emmanuel Macron a făcut ceva care, privit de la București, pare aproape exotic. I-a chemat la Élysée pe liderii principalelor partide și pe cei care se pregătesc pentru alegerile prezidențiale din 2027 la o întâlnire cu șefii serviciilor de informații, ai structurilor militare și de securitate.

Pe agendă: Rusia, Ucraina, Orientul Mijlociu. Atacurile hibride. Energia. Amenințările la adresa Franței. Adică: vreți să conduceți Franța? Atunci trebuie să știți ce știe Franța. Nu doar ce știe Macron.

La Paris, informația aparține statului

Nu sunt un admirator al lui Macron. Mă despart destule lucruri de progresismul său politic. Dar asta nu mă împiedică să văd gestul său instituțional. Macron știe că pleacă. Constituția nu îi permite să candideze în 2027 pentru un al treilea mandat consecutiv.

Printre oamenii invitați la Élysée se poate afla viitorul președinte al Franței. Sunt acolo oameni din aproape toate zonele politice. Inclusiv adversari ai lui Macron. Și totuși sunt chemați. De ce? Pentru că Franța va exista și după Macron.

La București, statul începe mereu de la zero

La noi, schimbarea puterii seamănă prea des cu schimbarea proprietarului. Vin ai noștri. Pleacă ai lor. Se schimbă miniștri, secretari de stat, directori, șefi de agenții, consilii de administrație. Uneori până foarte jos în structurile administrației. Fiecare nouă putere vine cu oamenii ei și, deseori, cu propriul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat înainte.

Dosarele devin „ale fostei guvernări”. Proiectele devin „ale lor”. Strategiile sunt rescrise. Prioritățile sunt schimbate. Și o luăm de la capăt. De parcă România ar fi fost înființată în dimineața în care noul ministru și-a primit cheia de la birou.

La Paris, Macron spune: eu plec, Franța rămâne. La București e alt mesaj: am venit noi, începe România.

Statul nu este partidul care îl conduce

Sigur că și Macron face politică. Întâlnirea îl pune în centrul atenției. Élysée știe foarte bine să construiască imagine. Și sigur că și Franța are destule probleme politice și instituționale. Nu este un paradis administrativ. Dar gestul rămâne.

Un posibil viitor președinte trebuie să știe ce amenințări vede serviciul de informații externe. Trebuie să știe ce spune armata. Trebuie să înțeleagă dosarele strategice ale țării înainte să ajungă la butoane. Informația aceea nu este a lui Emmanuel Macron, este a Franței.

Asta înseamnă continuitatea statului. Nu să fii de acord cu cel care a fost înaintea ta. Nu să-i continui politica. Nu să-i protejezi oamenii. Ci să înțelegi că ai primit pentru câțiva ani administrarea unei construcții care exista înainte să vii și trebuie să existe după ce pleci.

Paris și București

Cred că noi am construit partide care știu să cucerească puterea, dar nu și instituții care să reziste schimbărilor de putere.

La Paris, un președinte care pleacă îi pune pe cei care vor să-i ia locul în fața informațiilor statului. La București, încă ne întrebăm prea des cine sunt „ai noștri” și cine sunt „ai lor”.

La Paris se schimbă președintele și rămâne statul. La București, la fiecare schimbare de putere, se schimbă și statul.

Foto: Facebook/Emmanuel Macron

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply