„Liberal” vine din latinescul liberalis, derivat din liber. Adică „liber”. Nu controlat, nu supravegheat.
Am citit cu uimire una dintre ideile din programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: ANAF ar urma să stabilească un „scor de risc pentru fiecare contribuabil”. Va folosi pentru asta informațiile din e-Factura, SAF-T, casele de marcat și declarațiile fiscale.
Există în jurul oricărei puteri o categorie de habarniști gata să facă propagandă pentru orice idee vine de sus. Astăzi, habarniștii îl împing în față pe Siegfried Mureșan și îl prezintă drept soluția modernă, europeană și reformatoare. Și spun că notele pe care le va da ANAF sunt semne de progres și digitalizare.
Nu sunt. Din această propunere ne privește un funcționar cu reflexe progresiste de control. Unul care pare să fi uitat sensul cuvântului „liberal”.
Firma mea nu este elevul statului
ANAF are obligația de a combate evaziunea. Trebuie să verifice dacă îmi plătesc taxele. Poate utiliza analiza de risc pentru a decide unde controlează. Poate avea, în interiorul administrației fiscale, criterii și instrumente care să-i permită să descopere frauda.
Dar acestea nu sunt informații publice. Firma mea nu este elevul statului, iar ANAF nu este dirigintele economiei românești.
Eu am înființat firma. Eu am pus banii. Eu caut clienții. Eu plătesc salariile. Eu îmi asum riscul și eu pierd dacă afacerea merge prost.
Statul nu face nimic din toate acestea. Statul încasează de la firma mea taxe și impozite de tot felul și verifică dacă respect legea. Atât.
Firma mea este evaluată de piață, de clienți sau de bancă atunci când îi cer bani. Nu am nevoie de o notă de la vreun funcționar al statului. Și nu înțeleg de unde până unde și-ar permite statul să dea note de bună purtare fiscală firmei mele?!
Mai mult, nu este treaba nimănui ce scor intern îi atribuie ANAF firmei mele. Dacă asemenea scoruri ar ajunge vreodată să fie expuse public sau folosite în afara scopului strict fiscal, statul s-ar transforma într-un soi de gazetă de perete bolșevică, în care sunt prezentate firmele „bune” și firmele „rele”.
Aici este problema pe care Siegfried Mureșan pare să n-o înțeleagă. Un liberal adevărat nu caută permanent să crească puterea statului asupra contribuabilului. Dimpotrivă, încearcă să-i pună limite.
Dar statului cine îi dă note?
Siegfried Mureșan se dovedește, prin această propunere, un funcționar cu reflexe progresiste. Vrea mai multe date, mai multă profilare și mai mult control în mâna statului.
Liberalismul autentic nu pornește de aici. Nu pornește de la puterea statului.
Și, dacă tot vorbim despre note, cine le dă? Statul? Dar ce notă primește statul pentru deficit? Pentru risipă? Pentru birocrație? Pentru fiscalitatea mereu schimbată? Ce se întâmplă când statul este mereu corigent? Pățește ceva?
Eu, dacă greșesc, mă bucur de controale, amenzi, dobânzi și penalități. Statul, dacă greșește, îmi trimite tot mie nota de plată.
Nu îi înțeleg pe „entuziaștii” de serviciu care ne explică acum cât de reformator este Siegfried Mureșan. Omul se dovedește neașteptat de slab ca liberal.
De acord, și eu vreau un stat foarte puternic atunci când trebuie să aplice legea, să apere proprietatea, să combată frauda și să garanteze concurența. Dar vreau un stat care știe unde trebuie să se oprească. Proprietatea mea nu este o concesie făcută de administrație, iar firma mea nu există prin bunăvoința funcționarului. Eu nu sunt suspectul permanent al statului doar pentru că sunt contribuabil.
Iar libertatea economică nu mi-o acordă ANAF. Așa că, mai ușor cu propaganda, măi, băieți bine instruiți și fete mereu conștiincioase! Înainte să-l prezentați pe Siegfried Mureșan drept marele liberal reformator, gândiți-vă că liberalismul începe cu libertatea, nu cu instrumentele de control ale statului.
„Liber”. Știți ce este acest cuvânt? Este cuvântul de la care începe orice discurs liberal.
| Foto: Parlamentul Republicii Moldova | Pagina oficială |
