Strategia Națională de Apărare a căpătat contur. Pentru prima dată, la realizarea acestui document au contribuit și persoane sau instituții care nu au atribuții în domeniu. Poate unii consideră că așa se lucrează, asta înseamnă transparență instituțională. Dar acest „exercițiu” poate fi citit și invers. Adică, avem un stat slab („disfuncțional” – după cum l-a definit chiar președintele), incapabil să producă o strategie de apărare.
„Procesul de elaborare a strategiei (naționale de apărare – nn) a avut un puternic caracter interinstituțional, la acesta contribuind toate instituțiile cu atribuții în domeniul securității și apărării, precum și reprezentanți/formatori de opinie ai societății civile, ai think-tank-urilor și ai mediului academic.”
Acest text apare în documentul prezentat birourilor reunite ale Parlamentului, unde președintele va prezenta strategia. Aparent, e o poveste frumoasă. În realitate, instituțiile de forță nu-și pot da ordine singure. Iar ONG-urile nu au atribuții în acest sens. Nici formatorii de opinie sau profesorii universitari.
Oricât ar fi lumea progresistă îndrăgostită de „societatea civilă”, aceasta nu înlocuiește instituțiile statului. Oricâți bani ar cerși pe Facebook în numele unor cauze poate bune sau poate doar pentru propriile buzunare, formatorii de opinie nu scriu strategii de apărare. Chiar dacă se cred importanți, nu sunt chiar atât de importanți!…
