Mai e puțin până la 15 mai. Am întrerupt câteva zile jurnalul. Contrazic, iată, chiar sensul cuvântului jurnal. Dar trăim asta zilnic. Trăim în dezacorduri, nu-i așa? În dezacord cu un partid sau altul, cu un politician sau altul, cu un scriitor sau altul. În dezacord cu biserica sau cu nevasta sau cu poliția. „Ceea ce contează este obiectivitatea instruită a privirii asupra realităților lumii, puterea de a le înțelege și de a ne ridica lăuntric la înălțimea lor”. Citatul e din Max Weber. Cuvinte bine așternute unul după altul. Vă plac? Continue Reading
Mineriada din iunie 1990 a fost rezultatul unei manipulări de proporții și a unei organizări subterane impecabile. SRI se reînființase oficial cu doar două luni înainte, după evenimentele din 20 martie de la Târgu-Mureș. Dar organizarea maselor de mineri, atacul țintit îndreptat împotriva unor lideri ai opoziției sau a unor jurnaliști, mesajele despre dolari falși, arme și droguri rostogolite public cu profesionalism arată că instituția nu încetase să funcționeze. La conducerea SRI fusese numit Virgil Măgureanu.
Sala de judecată s-a dovedit neîncăpătoare. Procesul este vegheat de polițiști și jandarmi.
Sute de oameni s-au prezentat la primul termen în cameră preliminară al dosarului Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cauza este judecată la ÎCCJ, dar procesul se desfășoară la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Sala în care se desfăşoară procesul este neîncăpătoare pentru părţile civile citate în dosar, astfel încât oamenii au fost nevoiţi să stea afară, în frig, ei aşteptându-şi rândul să fie strigaţi de pe o listă.
Mineriada a fost organizată în detaliu. Cine le-a dat minerilor adresele de acasă ale liderilor opoziției și jurnaliștilor incomozi?
…14 iunie 1990, ora 6 dimineața. Cineva a sunat la mine acasă. Eu eram la Timișoara, cu un alt coleg, scriam despre răniții Revoluției. Cred că ajunsesem la episodul al cincilea când a început Mineriada.
La telefon, o voce de bărbat a spus: Plecați de acasă, am primit în tren mai multe adrese unde trebuie să ajungem. Am primit și adresa domnului Tudor Artenie și avem ordin să venim și să îl arestăm.
Cel care sunase era un miner din Petrila. Fusesem cu vreo câteva săptămâni îninte în Valea Jiului și scrisesem un reportaj despre minerii din Petrila. Le dădusem numărul meu de telefon. Unul dintre ei m-a sunat. Nu am aflat niciodată cine a fost exact. Am tot scris despre această întâmplare. Lucram la România liberă.
Telefonul fusese dat de la un post public din Gara Băneasa, acolo unde ajunseseră o parte din trenurile încărcate cu mineri. Cine a organizat și coordonat transportul lor? Cine i-a adus la mine acasă?
După câteva ore, pe aleea ascunsă printre blocurile din cartierul Berceni, unde locuiam atunci, își făcea apariția o dubă a poliției. Din mașină au coborât doi polițiști în uniformă și mai mulți mineri, îmbrăcați în salopete. Au urcat la etajul întâi și au început să sune la ușă. Nu a răspuns nimeni și atunci au început să bată cu putere în ușă și să strige. Vecinii au ieșit speriați și le-au spus că toată lumea a plecat de acasă. Au mai bătut o vreme în ușă, apoi au plecat. Vecinii mi-au povestit aceste lucruri.
Mineriada. Cifre oficiale.
3.500 de oameni bătuți, 1.024 de arestări ilegale, 746 de răniți, 6 morți (cifra oficială) sau 130 de morți (cifră neoficială), dar și 6 violuri (înregistrate oficial). La Cimitirul Străulești 2 au fost îngropați 128 de morți, mulți având scris pe cruce „neidentificat – iunie 1990“. Au fost trase 1.466 de gloanțe. Cine avea arme? Doar armata și poliția? Nu. Armament și muniți au avut și cadrele SRI. Dar și cele de la „doi și’un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne.
Mineriada a fost un bun prilej de „afirmare” a serviciilor secrete.
Ion Iliescu era președintele CFSN. Petre Roman era prim-ministru. Securitatea se desființase după Revoluție, dar la Ministerul de Interne se înființase, în februarie, sub conducerea lui Gelu Voican-Voiculescu, celebrul serviciu secret “doi și’un sfert”. Roman recrease, încă din primele zile după instalarea în funcție, serviciul secret al externelor, pe care l-a pus sub comanda lui Mihai Caraman, un fost spion al lui Ceaușescu.
![]()
În cele două servicii „proaspete” lucrau foști angajați ai securității. Armata avea și ea serviciu de informații, iar la comandă fuseseră numiți câțiva generali despre care se spunea că erau legați de Moscova – Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin Pancea.
După 28 de ani, statul român se încăpățânează să rămână cu o mare pată pe obraz. Credeți că procesul va duce la aflarea adevărului? Eu nu cred. E doar un joc de imagine.
Cuvintele contează, indiferent de paradigma în care sunt așezate. Informația se construiește (și) din cuvinte, iar informația este materia primă a comunicării. Fiindu-ne la îndemână, se mai întâmplă să le tratăm cu superficialitate sau să le alterăm sensurile. Uneori, cuvintele sunt victime ale abuzurilor, alteori sunt prescurtate, sau, de câțiva ani, cuvintele în limba română au căpătat forme năstrușnice, influențate de limba engleză.
Vorbele lovesc sau mângâie, explică sau, dimpotrivă, se sprijină pe semne de întrebare.
De multe ori însă cuvintele au rolul nefericit de a acoperi golul din ființele care le rostesc. Sunt folosite de mincinoși și devin minciuni. Sunt copiate de la unii la alții și devin plagiate. Cuvinte goale sunt rostogolite cu abilitate de specialiști în comunicare și devin forme ale propagandei sau manipulării.
Cuvintele „schimbare”, „normalitate”, „dreptate”, „adevăr”, „justiție” s-au degradat de atâta utilizare fără acoperire în realitate.
Cuvintele acestea și-au păstrat toate calitățile și defectele. Dar repetarea lor neîncetată le-a slăbit, le-a făcut incompatibile cu propriul lor sens. Folosirea lor doar pentru că „sună bine” a creat o perspectivă aburitoare, care răstoarnă rosturile organizării oricărei societăți.
Lista e foarte lungă, vă invit să o completați dumneavoastră. Sunt sigur că fiecare român (la cuvântul “român” nu îmi dau seama cum stau lucrurile) știe cel puțin un cuvânt obosit, prăbușit, distrus de ceea ce i s-a întâmplat sau i se întâmplă.
Va trebui să ne salvăm cuvintele. Să ne rămână și nouă ceva.
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.
Așa începe Evanghelia după Ioan, trimițându-ne în acea zonă de sacralitate care stă la temelia lucrurilor. Sau, dacă nu vă place această abordare, spusele Sfântului Ioan Evanghelistul pot fi citite ca un îndemn spre respect față de corpul și spiritul cuvintelor. Iar dacă nu vă place nici această interpretare, putem rămâne doar în limitele comunicării.
Discutii