Tomiță a venit la noi acum 14 sau 15 ani. Nu mai știu exact. Avea câteva luni, era cenușiu și avea ochii albaștri și o zgardă pentru purici din plastic galben. Zgarda îi fusese pusă pusă când era mai mic, acum îl strângea. A intrat în curte, i-am dat zgarda jos și i-am dat să mănânce. Nu i-am găsit stăpânii, nu am știut niciodată de unde a venit, dar, după ce s-a săturat, Tomiță a început să toarcă și nu a mai plecat…
A devenit foarte bun prieten cu Pisi, pisica noastră neagră. Și Pisi era mică, doar cu câteva luni mai mare decât Tomiță. Și, împreună cu boxerița Arra, au alcătuit, după cum zice fiu-meu, „garda veche”. Trei animăluțe colosale, cuminți și care au avut în noi o încredere nezdruncinată. Și care ne-au bucurat fiecare zi.
Mai întâi a plecat Pisi. Apoi – Arra. Ni s-au alăturat alți căței și alte pisici. Tomiță, ultimul din vechea gardă, i-a primit pe toți lângă el. S-a înțeles bine cu toți…
Astăzi, Tomiță a plecat. Era bătrân și era bolnav. Așa se întâmplă, câinele sau pisica îmbătrânesc mai repede decât tine. Viețile lor sunt mai scurte. Suntem necăjiți că nu mai e aici, lângă noi, gata să ne muște de bărbie când stăm în pat – semn de supremă afecțiune din partea unei pisici. Dar sunt sigur că Tomiță a ajuns deja în raiul necuvântătoarelor. Acolo unde se duc toți motanii buni și și cuminți și iubitori…
Vai cât de mult vă înțelegem. Și noi am pierdut în ultimii trei ani doi prieteni și tovărăși necuvântători, dar iubitori necondiționat. Boris și Chack. Un terrier negru rusesc și un schnauzer pitic. Amândoi la 14 ani. Așa este în viață. Acum Tessa ne bucură și ne încântă în fiecare zi.