O statuie care îl înfățișează pe Donald Trump gol, acoperit cu foiță de aur, a fost expusă timp de trei zile, între 6 și 8 octombrie, în Parlamentul European, la Strasbourg. Autorul este sculptorul danez Jens Galschiøt. Expoziția a fost organizată la inițiativa europarlamentarului Per Clausen, reprezentant al stângii radicale daneze.
Europarlamentarii au dreptul să patroneze două expoziții culturale într-un mandat. Au nevoie doar de aprobarea chestorilor Parlamentului European. Regulile instituției interzic însă expozițiile ofensatoare sau provocatoare. Cineva a considerat că statuia lui Trump gol respectă aceste reguli.
Ni se spune că este artă, o critică a puterii și a aroganței. Foarte bine. Arta are dreptul să provoace. Dar și publicul are dreptul să se întrebe ce se ascunde în spatele acestei demonstrații de dispreț politic. Iar statuia spune multe și despre cei care au adus-o în Parlamentul European, nu doar despre Donald Trump.
Marxismul nu a dispărut. S-a mutat la Bruxelles
O parte a stângii europene mustește încă de reflexe marxiste și de resentiment față de succesul economic. Lumea este împărțită în exploatatori și exploatați. Bogăția este suspectă, iar cel care produce și acumulează capital devine aproape automat dușmanul celor care pretind că apără societatea.
Este o ideologie veche, împachetată într-un vocabular nou, progresist. În locul luptei de clasă avem lupta împotriva capitalismului, a corporațiilor și, mai nou, a lui Trump. În locul vechilor comisari sovietici, avem politicieni și activiști care ne explică, de la Bruxelles și Strasbourg, cum trebuie să muncim, să consumăm și să trăim.
Există însă o diferență esențială între cei care produc bogăție și cei care trăiesc din administrarea ei. Primii trebuie să vândă ceva pentru a câștiga bani. Ceilalți pot construi cariere întregi din reglementări, proceduri, strategii și interdicții. Ei trăiesc bine fără să fi produs vreodată un bun sau un serviciu pe o piață concurențială.
Paradoxul acesta e revoltător
Cei care produc plătesc taxe și suportă costurile certificatelor de carbon. Cei care reglementează sunt remunerați din bani publici, alimentați inclusiv de taxele economiei productive. În jurul acestui sistem prosperă o industrie a consultanței, a comisioanelor și a intermedierii. Unii dintre beneficiarii ei ajung nedrept de bogați pentru că averea lor nu reflectă vreo valoare economică realizată de ei.
Nu orice reglementare este inutilă și nu orice funcționar european trăiește din privilegii. Dar s-a dezvoltat un sistem în care puterea de a impune reguli riscă să devină mai profitabilă decât capacitatea de a produce. Iar sistemul acesta are privilegii de apărat.
Frica de o economie în care trebuie să produci
Ostilitatea față de Donald Trump nu vine neapărat din grija pentru democrație sau pentru oamenii săraci. Ci din teama că o altă ordine a priorităților economice ar putea pune sub semnul întrebării mecanismele din care trăiesc asemenea „elite” ideologice.
Administrația americană pune în centrul discursului industria, producția, energia, competitivitatea și locurile de muncă. Politicile lui Trump pot fi contestate, și Trump poate fi criticat. Dar cât timp poate rezista o economie care adaugă permanent costuri celor care produc, în timp ce își extinde aparatul de reglementare?
Pentru a distribui bogăție, trebuie mai întâi să o produci. Nu poți construi prosperitate doar din directive, rapoarte, subvenții și conferințe.
Cred că în Parlamentul European s-ar cuveni să se discute mai mult despre industria care pierde competitivitate. Sau despre energia scumpă și întreprinderile care nu mai pot suporta costurile cu energia.
În schimb, un europarlamentar al stângii radicale (cum ne uităm, oare, noi, cei din România, la un astfel de politician?) a considerat potrivit să aducă în sediul instituției o statuie cu Trump gol.
Am căutat să aflu cine a plătit statuia? Cine a suportat transportul, instalarea și organizarea expoziției? Au fost folosite resurse publice? Contribuabilul european are dreptul să știe. Nu am aflat, aceste informații nu sunt publice. Transparența se referă la Trump, nu la criticii săi din „stânga radicală”.
Nu am nimic împotriva caricaturizării lui Trump sau a oricărui alt lider politic. Dar ura politică, atunci când este prezentată drept superioritate morală, nu devine mai respectabilă. Rămâne ură, indiferent câtă foiță de aur pui peste ea.
Foto: Daniel Torok / White House
