De cinci luni, trăiesc cu patru stenturi în arterele coronare și au trecut aproape șase luni de când medicii mi le-au montat* pe primele două. „Domnule Artenie, ați avut un infarct frumos”, mi-a spus medicul care intrase în piept prin artera mâinii drepte. „Știți când l-ați făcut?”, a mai întrebat el. „Cred că da”, am răspuns încet. Mă enervasem cumplit într-o după-masă, am simțit cum îmi amorțește mâna stângă și mă durea pieptul. Îmi crescuse foarte mult tensiunea. M-am speriat și m-am dus la spital. Pe electrocardiogramă nu s-a văzut mai nimic. Nici pe ecografie.
Am primit o pastilă și mi-a scăzut tensiunea și m-am simțit mai bine. Doctorița care m-a examinat atunci mi-a spus că sunt clientul ideal pentru stenturi – fumător, supraponderal, sedentar, cu un program de viață haotic și partener bun cu stresul.
„L-ați dus pe picioare”, a mai spus medicul în timpul primei intervenții. O primă intervenție care s-a terminat fără stenturi, a fost o coronarografie simplă. „Aveți o problemă mare, va trebui să intrăm prin artera femurală, avem mai mult loc, și va fi o procedură mai complicată decât de obicei. Va fi o intervenție pe muchie, dacă nu reușim, va trebui să facem bypass”. „E în regulă, așa facem”, am răspuns de parcă aș fi putut determina ceva. Intervenția va avea loc mâine… Doctorul mi-a explicat în detaliu cum va încerca să desfunde artera inferioară, am înțeles ce spunea, aveam nevoie de cel puțin două stenturi și, probabil, de o nouă intervenție după vreo lună.
Timpul a trecut foarte greu până a doua zi. Mă și vedeam cu pieptul despicat după ce montarea de stenturi eșua.
Mă gândeam că nu mi-am pus lucrurile în ordine în caz că muream. Nu mi-era frică, mi-era groază că las o grămadă de lucruri neterminate…
Intervenția a fost lungă. Medicii au intrat prin artera femurală și am stat mai bine de două ore pe spate, simțind cum cotrobăie cineva prin piept. Din când în când, mă durea. Eram întins pe spate, vedeam ecranele deasupra mea, auzeam medicii vorbind. Eram prezent și absent totodată și eram cuprins de o stare ciudată de neputință.
Totul s-a terminat cu bine, cu două stenturi, o oră la ATI, apoi o noapte cu piciorul drept nemișcat. Pare simplu, dar nu a fost nimic simplu. Iar o astfel de experiență lasă urme. După stenturi, iei decizii. Prima decizie: m-am lăsat de fumat. A doua ține de managementul stresului. Trebuia să schimb ceva.
„Ne vedem peste o lună, mai avem de pus două stenturi”, mi-a spus medicul. „Va fi mai ușor data viitoare”, a adăugat el. (Va urma)
*Intervențiile au avut loc la Spitalul CLINICCO din Brașov. Nota 10!
