Eticheta, la școală, era un dreptunghi mic de hârtie lipit pe hârtia albastră a caietului. Un mic detaliu cu nume, prenume, clasa. Un semn pentru o identificare corectă. Ca la magazin; produsele nu pot exista fără etichete.
Iubim eticheta. Ne dăm în vânt după etichete. Mereu grăbiți, le înghițim pe nemestecate. Creatorii lor își freacă palmele de bucurie. Stânga de dreapta, pentru că stânga se presupune că ține cu oamenii, iar dreapta – cu banii. Sau dreapta de stânga, pentru că dreapta ar crede în forța fiecăruia, iar stânga – în solidaritate. Cumetria înlocuiește ideologia.
Contează, desigur, și de unde te uiți la etichetă.
Poți fi în magazin, pe stradă sau acasă, în fața televizorului. Un politician fercheș zâmbește dintr-un ecran mare amplasat în Piața Romană din Capitală. Stă acolo exact treizeci de secunde. Până să distingi culoarea cravatei, în locul său apare imaginea unei minunate paste de dinți. Pasta de dinți, un produs mult mai cunoscut decât politicianul.
Televiziunile se supun etichetelor, iar mediul online se închină la propriu acestora. Etichetele vând, sunt mai „tari” decât titlurile bune. „Președintele-jucător” îl desființează pe „președintele-abulic”, iar eticheta „Liiceanu” dojenește eticheta „popor”. Iar dacă nu îmbraci eticheta potrivită, ești „putinist”. Stăpânii etichetelor știu tot. Știu orice și la orice oră.
“Să trăiți bine!” a fost un slogan cu impact.
Faptul că nu purta în niciun fel răspunderea celui care folosea sloganul nu a deranjat pe nimeni. Suna bine, deci era destul. „Pas cu pas” era în aceeași cheie. Pașii cui? Ai mei, ai lui, ai noștri? Ai tuturor, că doar și „tuturor” era cândva un cuvânt-etichetă. Sau „liniștea noastră”. Mai țineți minte? „#Rezist” a fost o etichetă în trend. Aici văd un accident al logicii, dacă reziști, ce vrei să schimbi? Dar eticheta are impact și asta ajunge. Nici „onestitatea” nu mai e un cuvânt, e o etichetă a unui „stat disfuncțional”.
Eticheta își alege target-ul și atacă viguros. Este o bătălie inegală – profesioniști contra public.
Tumultul de imagini, texte și atitudini pleacă din laboratoarele comunicării profesioniste. Sunt bine studiate și au țintă clară. Mesajele cer ceva, vor să faceți ceva, urmăresc un scop precis. Atacă „ținta” știindu-i acesteia slăbiciunile sau ezitările.
Într-o lume în care comunicarea este prea mult o formă de Relații Publice și publicitate, percepția bate realitatea. Suntem „profiluri”, avem „obiceiuri de consum” și ne scriem eticheta cât se poate de citeț. Iar mediul online ne lasă libertatea să alegem ce fel de etichete vrem să fim. Doar e democrație!
