Codul Fiscal a stârnit furii, dezbateri, neliniști, calcule. Mai ales calcule. Veniți și neaveniți au ieșit la table în piețele publice și, în funcție de simpatia politică sau de interesul economic, au susținut sau au desființat Codul Fiscal. Râuri de cifre și detalii au îngropat de fapt lucrul cel mai important: principiul. Pentru cei care nu au citit Codul Fiscal – îl găsiți aici. E mai simplu de citit decât de interpretat după cum scriu alții!
Codul Fiscal stabilește cine este proprietarul muncii.
Principiul cel mai important pe care se așează Codul Fiscal este cel care stabilește cui îi aparține, de fapt, munca. Eram rămași în urmă. Funcționam într-o perspectivă aproape feudală, în care „patronul” era cheia muncii mele ca angajat. Raporturile mele cu munca erau aproape exclusiv controlate de angajator.
Codul Fiscal schimbă aceasă paradigmă. Mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat, dincolo de evidenta descurajare a evaziunii, întărește angajatul. Acestuia i se recunoaște faptul că este și el proprietar al muncii depuse într-o firmă, oricare ar fi aceasta. Angajatului i se recunoaște acest drept, îi crește puterea de negociere (și nu numai) și face echitabilă relația dintre angajator, angajat și muncă.
Sintagma „muncesc la patron” va dispărea.
„Muncesc” este suficient! Îmi pun competențele, expertiza și experiența într-un job în urma căruia angajatorul face profit. E în regulă. Dar nu mai „muncesc la patron”, ci închei un contract prin care munca mea (al cărei proprietar inițial sunt) devine parte a proprietății angajatorului, eu, angajatul, având puterea să îmi negociez relația echitabilă, inclusiv plata, de pe o cu totul altă poziție. Accea în care nu mă „vând” pe mine, ci pun în comun, pentru un bun public sau privat, bucata mea de muncă. Iar responsabilitatea contribuțiilor datorate statului (contribuții a căror valoare a scăzut!) îmi revine mie.
Plata concretă a contribuțiilor o va face tot „vehiculul” numit firmă sau instituție. Dar dacă nu o va face, voi putea să îl trag la răspundere pe angajatorul necinstit cu mine. Poate, cu timpul, vom învăța să le achităm singuri, iar libertatea mea de angajat va fi și mai mare.
„Cârtitorii” se bazează pe neștiința noastră.
Suntem obișnuiți să spunem că nu ne pricepem la finanțe sau la contabilitate. Pe acest lucru se bazează și cei care insistă să demonstreze că nu e bun Codul Fiscal. De acest lucru au ținut cont și susținătorii acestuia. Și nu sunt doar membrii sau simpatizanții alianței aflate acum la guvernare. O analiză foarte bună am găsit în Ziarul Financiar.
Tot pe acest lucru – lipsa noastră de înțelegere a mecanismelor financiare – se bazează și sindicatele. Structurile mari sindicale amenință cu proteste dintr-un motiv extrem de simplu: pierd o parte importantă din obiectul muncii de până acum. E mai ușor să protestezi decât să te reinventezi, nu-i așa?
Kaufland, unul dintre cei mai importanți angajatori din România, a anunțat că de la 1 ianuarie 2018 va mări salariul brut. „Astfel, fiecare angajat Kaufland România va avea un salariu net mai mare, în medie cu 1,5%”, arată compania într-un comunicat preluat de ziarul Adevărul.
Cu alte cuvinte, se poate! Așa cum se va putea ca marile companii străine să plătească impozit pe profit în România. O chestiune stabilită deja la nivelul Uniunii Europene și pe care o vom transpune și noi. Este și aceasta o chestiune de principiu. Și nici pe aceasta nu am inventat-o noi!
Foto: tribune.com.pk