Neliniștea crește „pas-cu-pas”. Ce expresie stupidă!... Președintele a vorbit din nou poporului. Singur. Fără întrebări. Iese armata. Neliniștea s-a făcut verde, după cum spunea un prieten din tinerețe. Eu visam să fiu scriitor, el - critic. Și am ajuns la concluzia că neliniștea are aripi verzi. Și ne învăluie pe fiecare cu ele. Trupele de securitate aveau uniforme kaki. Verzi. Familia lui trecuse prin iad...
Read MoreAm decis să nu scriu în weekend. În weekend stau acasă după ce am stat acasă... Am lucrat și lucrez de acasă, sunt, cumva, norocos. Îi admir, îi respect și le mulțumesc celor care nu stau acasă pentru ca eu să pot sta acasă!...
Read MoreStrada încă nu e pustie. Am ieșit azi, am avut treabă, m-am suit în mașină, am fost în două locuri, n-am dat mâna cu nimeni. Așa e regula, așa fac! Capitala e mult mai puțin aglomerată. Dar nu e pustie. Sunt mulți bătrâni pe stradă. Poate nu are nimeni grijă de ei. Poate vor ei să iasă din casă. Nu știu dacă e bine. Nu cred...
Read MoreBergamo. Am auzit și am repetat azi cuvântul acesta, numele acestui oraș italian din Lombardia neîncetat. Bergamo. Orașul în care nu mai încape nimeni în cimitire. Televiziunile au difuzat de sute de ori imaginea convoiului militar care transporta sicriele cu morții din Bergamo spre alte orașe. Transportul a fost făcut seara. Dar planeta tot a văzut... Dacă voi fi bine, primul oraș pe care îl voi vizita va fi Bergamo. Zilele devin tot mai lungi. Am lucrat ceva - și eu și soția mea, Gina, lucrăm online. Parcă v-am mai spus chestia asta. Am făcut și alte câteva lucruri banale.…
Read MoreNeseriozitatea noastră e perfect ilustrată de o propoziție nenorocită. „Merge și-așa!”. Merge să nu ai ce îți trebuie și să dai legi cu întârziere. Neseriozitatea se vede la cei care se întorc din Italia (mai ales) și urinează superior pe orice regulă. Sau în comportamentul acelui polițist de rang înalt care a îmbolnăvit un spital, pe nevastă-sa, pe fiul său, pe nepot, pe amantă. Neseriozitatea noastră are cel puțin 30 de ani. Sau, mult mai mult?! În 30 de ani, neseriozitatea a fost la guvernare, în parlament, în primării. Dar a fost și cap de familie, și manager, și antreprenor.…
Read MoreBanii n-au miros, ucid sau fac oamenii fericiți. Depinde de care parte a crizei economice te afli. Pandemia a lovit economia mondială în moalele capului. Toate statele au luat măsuri de protejare a antreprenorilor. Toate, mai puțin România. Autoritățile noastre dorm.
Read MoreStarea de urgență a fost declarată la ora 3 după-amiază. Mai întâi președintele și-a băut cafeaua. Apoi a luat prânzul. Apoi a băut cafeaua de după prânz. A anunțat-o de sâmbătă, dar a pritocit-o până azi. Și tot nu e clar.
Read MorePreambul, adică să vă spun ce am de gând. Vreau să scriu cât pot de des, poate zilnic, despre „starea de urgență”. Poate va dura 30 de zile, poate se va prelungi, Doamne-ferește! Vom vedea. Dar e limpede că paradigma vieții noastre se schimbă. Iar această schimbare merită consemnată.
Read MoreDaniela e o eroină. Tot zic că fac un serial cu eroinele mele. Mă gândesc în fiecare zi la câte una. Femei care fie au luat-o de la capăt, pe un drum abrupt, fără balustrade. Care trag zi de zi pentru „ceva”, un ceva de neînțeles pentru mulți, dar care are sensul lui, mai ales dacă îi dai credit. Femei curajoase, bătăioase sau calme, în înțelepciunea și răbdarea lor cu noi. Și, dacă mă ține, am să fac un serial chiar.
Read More
Discutii