La începutul anilor ‘90, pe frontispiciul ziarului „România liberă” scria „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!“. Publicul ziarului – ca și cea mai mare parte dintre jurnaliștii săi – identifica în bună măsură motto-ul acesta cu opoziția față de comunism și față de urmele și urmașii sistemului. Nevoia de dreptate se exprima acut, mecanismele justiției se construiau anevoie. Un contratimp care frustra, dar care, chiar dacă ar fi fost depășit, nu putea vindeca anii de pușcărie ai deținuților politici, nu aducea înapoi proprietățile confiscate, nu-i întorcea în facultăți pe cei care fuseseră excluși de comuniști.
Read MoreRomânia liberă. Decembrie 1989... Amintirile se voalează în timp, rămân senzațiile trăite în anumite momente, imagini disparate, ca într-o peliculă ruptă și apoi lipită din bucăți. Nu mai țin minte tot, nu îmi mai aduc aminte numele tuturor. Încurc, poate, întâmplări din zile diferite. Tabloul zilelor Revoluției din 1989 e, azi, mai degrabă impresionist.
Read MoreCuvintele contează, indiferent de paradigma în care sunt așezate. Informația se construiește (și) din cuvinte, iar informația este materia primă a comunicării. Fiindu-ne la îndemână, se mai întâmplă să le tratăm cu superficialitate sau să le alterăm sensurile. Uneori, cuvintele sunt victime ale abuzurilor, alteori sunt prescurtate, sau, de câțiva ani, cuvintele în limba română au căpătat forme năstrușnice, influențate de limba engleză. Vorbele lovesc sau mângâie, explică sau, dimpotrivă, se sprijină pe semne de întrebare. De multe ori însă cuvintele au rolul nefericit de a acoperi golul din ființele care le rostesc. Sunt folosite de mincinoși și devin minciuni.…
Read More
Discutii