Skip to main content

Moartea pe trecerea de pietoni. O poveste banală

Moartea pe trecerea de pietoni. Ar fi putut fi o un titlu pentru poezie tragică sau pentru o povestire fantastică. Nu e nici una, nici alta. Este o parte a cotidianului nostru nenorocit, alienat și încărcat de nori mereu negri. Sau cenușii. Moartea poate fi neagră, dar poate fi și cenușie. Sau ar fi putut fi titlul unui eseu despre neant. Dar nici asta nu e! Zebra nu mai e un animal. Zebra a devenit un loc al execuției. Un eșafod al fraierilor care se încumetă să o traverseze. Povestea e cam așa: la 6.43 dimineața, în timp de se…
Read More

Eu, angajatul, și Codul Fiscal sau cum se schimbă perspectiva asupra muncii?

Codul Fiscal a stârnit furii, dezbateri, neliniști, calcule. Mai ales calcule. Veniți și neaveniți au ieșit la table în piețele publice și, în funcție de simpatia politică sau de interesul economic, au susținut sau au desființat Codul Fiscal. Râuri de cifre și detalii au îngropat de fapt lucrul cel mai important: principiul. Pentru cei care nu au citit Codul Fiscal - îl găsiți aici. E mai simplu de citit decât de interpretat după cum scriu alții! Codul Fiscal stabilește cine este proprietarul muncii. Principiul cel mai important pe care se așează Codul Fiscal este cel care stabilește cui îi aparține,…
Read More

Cuvintele și degradarea lor

Cuvintele contează, indiferent de paradigma în care sunt așezate. Informația se construiește (și) din cuvinte, iar informația este materia primă a comunicării. Fiindu-ne la îndemână, se mai întâmplă să le tratăm cu superficialitate sau să le alterăm sensurile. Uneori, cuvintele sunt victime ale abuzurilor, alteori sunt prescurtate, sau, de câțiva ani, cuvintele în limba română au căpătat forme năstrușnice, influențate de limba engleză. Vorbele lovesc sau mângâie, explică sau, dimpotrivă, se sprijină pe semne de întrebare. De multe ori însă cuvintele au rolul nefericit de a acoperi golul din ființele care le rostesc. Sunt folosite de mincinoși și devin minciuni.…
Read More

Cum să distrugi o piesă. Teatru în teatru în hohote de râs

Cum să distrugi o piesă. La Grand Cinema&More din Băneasa Shopping Center se joacă (și) teatru de cea mai bună calitate. Sâmbătă seara, parcarea marelui complex dedicat cumpărăturilor de orice fel e neîncăpătoare. Ca și mall-ul. Seara de weekend rece construiește un oraș în oraș în nordul Bucureștilor. Undeva la etajul întâi, într-una din sălile de cinema, se joacă teatru. Spectacolul Cum să distrugi o piesă a umplut sala. Povestea unui spectacol de teatru pus în scenă de amatori undeva în Marea Britanie. Acesta este pretextul. O trupă de teatru de amatori pune în scenă o piesă polițistă. O crimă,…
Read More

Să ne distrăm bine! Justiția funcționează, Puiu stă să se întoarcă, iar în sufrageria lui Oprea a fost doar un chef

În sfârșit, o veste bună: justiția își revine! Amărâtul de Puiu (Popoviciu) a câștigat o primă bătălie cu justiția română. Fugit cu demnitate la Londra, Puiu a angajat avocați care au făcut istorie chiar și în cadrul FBI (vezi detalii aici și aici). Cu ajutorul lor, a depus o contestație în anulare a pedepsei primite de la justiția cea rea - 7 ani de închisoare (cu executare, dacă mai țineți minte!). Justiția a admis contestația, că doar nu te pui cu americanii! Justiția, prin Înalta Curte de Casație (era să scriu - din Băneasa) s-a pronunțat „în principiu”. După cum…
Read More

De ce Kosovo și nu Catalonia?

Acum trăim „fenomenul” Catalonia. Dar, nu cu mulți ani în urmă, am trăit pe viu criza iugoslavă. Ce mai jale era atunci la Berlin, Bruxelles, Budapesta și în alte capitale. „Opresorul sârb" îi exploata pe croați, sloveni, albanezi, macedoneni etc. În paralel, în tabere special amenajate din Ungaria și din alte locuri, organizate cu bani din vest, erau pregătite viitoarele structuri ale noilor entități statale. În special cele de forță. Pregătirea acestora mergea mână în mână cu bine-orchestratele campanii ale mass-media occidentale de demonizare a liderilor politici sârbi. Mai ales a lui Slobodan Milosevici. Apogeul mistificărilor îl reprezintă „crimele armatei…
Read More

Micul talcioc al marelui oraș. Universul nostru în miniatură

Micul talcioc e undeva pe lângă magazinul Dedeman, în zona numită Valea Cascadelor. La Dedeman se poate parca destul de bine, cu jumătate de mașină pe trotuar. Intrarea costă doi lei de căciulă. E duminică, e toamnă rece de sfârșit de octombrie. O mulțime pestriță freamătă necontenit în Valea Cascadelor. În talcioc găsești de toate. Haine noi și purtate, biciclete, carabine de alpinism, linguri și furculițe, scule de toate dimensiunile, șuruburi, piulițe, șaibe, ceasuri de mână și de perete, telefoane mobile vechi și foarte vechi. Sculpturi de lemn, pantofi purtați, detergenți, ranițe și lopeți militare. Unii vând marfă, alții bucăți…
Read More

Pandora cea frumoasă și cutia ei cu rele

Pandora și cutia ei au devenit leit-motive ale textelor jurnalistice și ale știrilor de radio și televiziune ale momentului. Faptul că autorii acestor „teribile” comentarii nu știu decât foarte puțină mitologie greacă pălește în fața rostirii  răspicate a numelui Pandora. Și a trimiterii indirecte către o poveste cu tâlc pe care „zeii” noștri care pe toate le știu o bănuiesc crescută de undeva din Dâmbovița. Pandora a fost o femeie despre care vechii greci credeau ca a fost prima femeie de pe pământ. Zeii, supărați pe șeful lor, Zeus, care crease numai bărbați, au decis că e cazul să apară…
Read More

Chișinău. Ștefan cel Mare. Busturi de bronz pe socluri de piatră

Chișinău
Astăzi e ziua orașului Chișinău. 581 de ani de la prima atestare documentară a capitalei celeilalte Românii. Hramul „orașului din piatră albă”. Numit așa pentru că e plin de case deschise la culoare. Lumina se așează pe oraș cu blândețe. Chișinău. Marele bulevard din inima orașului se numește Ștefan cel Mare și Sfânt. În dreptul parcului cu același nume, Ștefan cel Mare, pe intrarea dinspre bulevard, se află statuia domnitorului. O dată intrat în parc prin spatele statuii lui domnitorului, pe alei te întâlnești cu o grămadă de scriitori - Sadoveanu, Eliade, Călinescu, Milescu-Spătaru... Busturi de bronz pe socluri de…
Read More

România degradată. Umbra generalului Vlad peste evacuarea Societății Timișoara

România părea că s-a scuturat de comunism în decembrie 1989. Morții, răniții și curajul Revoluției păreau să ne dea certitudinea că înapoi nu se mai poate. Dincolo de construcțiile politice, de scenarii și de „stările” și personajele sistemului de stat (și nu numai), societatea românească părea că privește înainte și spre vest. România începea un lung proces de vindecare.  Adevăr, iertare, reconciliere, înțelegere și înțelepciune.  Medicamente pentru un neam ce ieșise dintr-o epocă de grea suferință. Mai țineți minte? „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”. Era gândul mărturisit public, era propoziția scrisă pe ziduri și pe frontispiciul ziarului-simbol al…
Read More