La 1 februarie 1823 este folosit oficial, pentru prima dată la noi, cuvântul „conservator” cu înțeles politic. Au trecut 203 ani. Într-o scrisoare trimisă consulului rus Matei Lvovici Minciaki, vornicul Mihail Sturdza – mai târziu, domn al Moldovei – folosește cuvântul „conservator” pentru a desemna tendințele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.
Continue Reading
De multă vreme, de dinainte de „plăcuțele suedeze” și admirația cultă a dlui Liiceanu pentru acea mizerie, societatea românească e împărțită în două mari tabere. Sigur, mai sunt și tabere mai mici, dar cele două tabere mari contează.
Continue Reading
Există o secvență în filmul Rocky în care eroul nostru, boxer ratat, îi spune unei fete din cartier să nu mai fumeze. Adolescenta îi spune că nu îl privește pe el, pe Rocky, ce face ea cu viața ei. Și pune, revoltată, o întrebare: cine ești tu, Rocky Balboa, să îmi spui ce să fac? Iar Rocky pleacă spre casă jucându-se cu mingea de tenis și repetând întrebarea fetei. Spunându-și: chiar așa, cine ești tu să judeci? Continue Reading
Botezul Domnului sau Boboteaza este o mare și veche sărbătoare creștină. Taina Sfântului Botez este taina nașterii întru ființă creștină. Oricine a intrat măcar o dată într-o biserică a văzut cât de bine e plasat Sfântul Ioan Botezătorul: în cele mai multe lăcașuri este așezat, în așa numită icoană Deisis (descriere frumoasă pe crestinortodox.ro), lângă Iisus Hristos și Fecioara Maria.
Continue Reading
Strategia Națională de Apărare a căpătat contur. Pentru prima dată, la realizarea acestui document au contribuit și persoane sau instituții care nu au atribuții în domeniu. Poate unii consideră că așa se lucrează, asta înseamnă transparență instituțională. Dar acest „exercițiu” poate fi citit și invers. Adică, avem un stat slab („disfuncțional” – după cum l-a definit chiar președintele), incapabil să producă o strategie de apărare.
Continue Reading
Poliția gândirii nu are vacanță! Ni se spune clar că Radu Gyr nu e bun, a fost legionar. Nici Mircea Vulcănescu nu e bun. Și tot așa, mai sunt și alte nume care ar trebui interzise, după cum cred și își doresc unii apărători ai conștiințelor moderne.
Continue Reading
La începutul anilor nouăzeci, după episodul Târgu-Mureș și după mineriade, în drumul spre Petroșani, am ocolit puțin și am oprit o jumătate de zi la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Frâncești, Vâlcea. Eram doi reporteri de la România liberă, iar pentru că ideea de a scrie din Valea Jiului după Mineriada din 13-15 iunie, care făcuse ravagii în București, era a redactorului-șef de atunci, Mihai Creangă, el era cel care conducea echipa. Am scris mai demult povestea acelui reportaj.
Era iarnă atunci, zăpada albise curtea mănăstirii, respirațiile noastre împleteau aburi. „Vezi, Tudore, la noi Dumnezeu șade blând pe prispă, ca un țăran bătrân”, mi-a spus Mihai Creangă. Ne-am înfiorat cu toții. Aerul înțepenise, smerit…
După vreo cincisprezece ani, am ajuns lângă Cernăuți, într-un sat de români unde slujba se ținea într-o baracă de lemn. Alături, în construcție, o biserică de piatră. Un cor de bărbați, așezați în cerc, tineri și bătrâni, cu preotul printre ei, cânta un cântec vechi despre moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. “Eu vă las în grija mare / A lui Dumnezeu cel Sfânt, / Să stați strajă la hotare, / Să păziți acest pământ”. Așa cântau bărbații aceia, iar ochii le erau înecați în lacrimi.
În aceeași perioadă, la Chișinău se căutau soluții pentru ieșirea de sub stăpânirea Patriarhiei Ruse. Peste tot, românii se rugau în limba română.
Unii comentatori acuză Biserica de implicare prea mare în societate. Alții arată cu degetul preoți care nu le plac sau, poate, greșesc. Alții condamnă vehement ora de religie sau înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului. De curând, o doamnă a scris într-un ziar despre Catedrala Mântuirii Neamului și despre faptul că turla va fi mai înaltă decât Casa Poporului și a tras concluzia că Biserica este (sau își dorește să fie) mai puternică decât statul… Nu a înțeles nimic doamna cu pricina. Sau nu vrea să înțeleagă… „Înțelepciune”, spun preoții, de mai multe ori, în timpul liturghiei.
În vremuri oricât de grele, românii au ridicat biserici.Acum, în sfârșit, mai sus de Palatul Parlamentului, se împlinește firescul unui neam. Nu avem o biserică a neamului nostru, de aici și din toate părțile în care suntem, și e firesc să o avem. Neamul e sacru, iar sacrul se exprimă. Catedrala Mântuirii Neamului nu e un efort, ci o bucurie. Iar faptul că turla catedralei va fi mai înaltă decât Palatul Parlamentului nu înseamnă confiscarea statului. E, mai degrabă, victoria credinței celor care s-au jertfit sau au fost jertfiți pe „șantierul” vremurilor roșii.
„Rugați-vă pentru cei care nu știu, nu vor și, în mod special, pentru cei care nu s-au rugat niciodată”. Acesta a fost îndemnul patriarhului român Iustinian în 1953. Evdokimov spune despre acest îndemn că se situează la nivelul Rugăciunii lui Iisus.
Hristos a Înviat!
Foto: ro.biserici-din-bucuresti.wikia.com, catedralaneamului.ro, fototecaortodoxiei.ro
„De ce nu știm mai multe despre ziua în care sovieticii au omorât mii de români?”, se întrebă unii jurnaliști după ce au văzut filmul „Pădurea de molizi”. Un film de Tudor Giurgiu despre masacrul de la Fântâna Albă… Unul dintre masacrele din nordul Bucovinei. Trailerul oficial al filmului îl găsiți aici.
Întrebarea are un răspuns extrem de simplu: nu știm mai multe pentru că nu ne-a interesat ziua aceea! Și nu ne-au interesat nici celelate zile însângerate. Despre acest subiect s-au făcut filme documentare și s-au scris articole. Au existat supraviețuitori, masacrele acelea au fost teme și traume tot timpul, dar nu au fost în trend. Din păcate, trendul face temele.
Continue Reading
Se suprapun tot felul de evenimente. Guvernul francez a căzut, iar președintele Macron e în corzi. Dna Merkel, într-un interviu straniu, spune că opoziția germană că a blocat, în 2021, un dialog al UE cu Putin pentru a opri escaladarea războiului. Angela Merkel a mai spus că Polonia și statele baltice s-au opus creării unui nou format de dialog cu Rusia după eșecul acordului de la Minsk.
Continue Reading
La începutul anilor ‘90, pe frontispiciul ziarului „România liberă” scria „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!“. Publicul ziarului – ca și cea mai mare parte dintre jurnaliștii săi – identifica în bună măsură motto-ul acesta cu opoziția față de comunism și față de urmele și urmașii sistemului. Nevoia de dreptate se exprima acut, mecanismele justiției se construiau anevoie. Un contratimp care frustra, dar care, chiar dacă ar fi fost depășit, nu putea vindeca anii de pușcărie ai deținuților politici, nu aducea înapoi proprietățile confiscate, nu-i întorcea în facultăți pe cei care fuseseră excluși de comuniști.
Continue Reading
Discutii